Psihologia controlului - partea a doua

Așa cum am discutat în partea întâi a acestui articol, oamenii sunt permanent „ghidați” să se supună normelor sociale.

Mai întâi, există problema şi oamenii cerşesc soluţii, asta e reacţia şi, apoi, apare soluţia, care înseamnă tot mai mult control, centralizat.

Creezi problema, oamenii strigă şi, apoi, poţi impune oamenilor orice soluţie vrei.

Un exemplu practic, mai recent, al metodei de control imaginate de Hegel, este a infamului atentator cu bombă sub haine.

Kurt Haskell, avocat din Michigan a declarat ca martor ocular al evenimentului atentatorului cu bombă din ziua de Crăciun, 2009:

• „Am văzut doi oameni apropriindu-se de birou. Unul arăta ca un bărbat african sărac sau poate un adolescent, aproape matur, iar celălalt arăta ca un bărbat indian, ceva mai bogat, îmbrăcat în costum de vară.
• Mergeau împreună şi am gândit doar că era o pereche ciudată şi mă întrebam de ce sunt împreună şi am ascultat conversaţia, pe măsură ce se apropiau de birou, de fapt de angajatul liniei aeriene. Când au ajuns acolo, a vorbit numai bărbatul indian şi el a spus:
• <<Acest bărbat trebuie să urce în avion, dar nu are paşaport.>>
• Şi, apoi, angajatul liniei aeriene a spus că nu poate urca în avion fără paşaport. Şi, apoi, bărbatul indian s-a cam contrat cu el, spunând:
• <<Dar este din Sudan şi facem asta tot timpul.>>
• Studentul nigerian a introdus explozivi la bordul unui avion, în lenjerie. Dar ceva n-a mers bine, pantalonii lui Farouk Mutallab au luat foc, pasagerii l-au imobilizat rapid şi avionul a aterizat în siguranţă.
• Sursele au confirmat că Umar Farouk Abdulmutallab este fiul lui Alhaji Mutallab, fost preşedinte al uneia dintre cele mai mari, bogate şi respectate bănci nigeriene, First Bank of Nigeria.
• Imediat ce s-a întâmplat la ştirile televizate de peste tot, se promovau maşini de scanare corporală.”

Mai întâi au apărut maşinile de scanare, care oferă capacitatea de a vedea ce ascunde cineva sub haine. Pentru a împlini obiectivele plănuite, contrarii necesităţilor indivizilor, clasa conducătoare creează o criză artificială, la care publicul reacţionează, implorând clasa conducătoare să intervină. Clasa conducătoare savurează, atunci, jaful, făcut posibil prin eliminarea autonomiei indivizilor.

Filozofiile combinate ale lui Thomas Malthus, Charles Darwin şi Herbert Spencer, au condus la dezvoltarea darwinismului social.

Darwinismul social a impus conceptul "supravieţuirea celui mai bine adaptat", în cadrul, mai amplu, al societăţii.

Pretenţii de avantaje biologice sau superioritate au putut, atunci, să fie emise ca motivaţii, pentru politici economice colonialiste viitoare şi ca bază pentru pseudo ştiinţa eugenică a lui Francis Galton, în sec. XX.

Deci intervine Darwin, cam cu 150 de ani în urmă şi emite teoriile sale, asupra originii vieţii şi a supravieţuirii celui mai bine adaptat şi că cele mai bune organisme pot supravieţui într-un mediu competitiv şi că pot avansa în lanţul evolutiv.

Şi, dacă acea teorie e corectă sau parţial corectă sau complet eronată, e o problemă secundară.

Baronii industriei, familia regală britanică, cei din lumea lui J.P. Morgan, au adoptat, public, ideea darwinismului şi au fuzionat-o cu eugenia prădătoare.

Iar eugeniştii, care căutau mereu argumente ştiinţifice au spus: "Deja aveam acest sistem de credinţe, că suntem mai buni decât voi, dar acum avem ştiinţa care-l justifică."

Întreaga noastră civilizaţie actuală, pe care noi o cunoaştem ca globalism, noua ordine mondială, se bazează pe opera "savanţilor" eugenişti, care şi-au dezvoltat teoriile în ultimii 200 de ani, în principal în Anglia, Germania şi SUA.

Întreaga ştiinţă a geneticii, biometriei, eugeniei, informaticii, toate acestea au rezultat din căutarea unui sistem de control, total, asupra omenirii.

Deci problema cu eugenia este că pretinde că este o ştiinţă, a autoadaptării, pentru specia umană, sună grozav, dacă eşti un individ: vrei să te perfecţionezi, dacă te reproduci, vrei să ai copii puternici, supravieţuitori.

Totuşi, cei care-o practică, iau o grămadă de decizii în numele altor oameni, încălcându-le dorinţele şi liberul arbitru, peste tot, fiindcă acesta este modul lor de operare.

În cartea sa din 1928, "The Open Conspiracy", fostul expert britanic în probleme de război psihologic, H.G. Wells, a scris:

• "Lumea politică, a conspiraţiei pe faţă, trebuie să slăbească, să elimine, să înglobeze şi să înlocuiască guvernele existente.
• Caracterul conspiraţiei pe faţă va fi, atunci, afişat cu claritate. Va fi o religie a lumii. Această masă vastă, amorfă, ce va asimila grupuri şi societăţi, va încerca, evident, într-un final, să înghită întreaga populaţie a lumii şi să devină o nouă comunitate umană.
• Sarcina imediată, aflată în faţa tuturor oamenilor, un stat mondial planificat, se va ivi ca o mie de puncte luminoase, dar generaţii întregi de propagandă şi educaţie s-ar putea să-l fi precedat."

Guvernul englez a investit fonduri masive în studiul naturii umane şi nu numai al medicinei, ci al comportamentului uman. Şi, ca atare, întreaga ştiinţă a imperiului britanic a fost folosită împotriva statelor pe care le-a atacat, în regiunile pe care le-a cucerit.

A fost, de asemenea, întoarsă împotriva propriei populaţii.

În 1948, Eric Blair, jurnalistul şi autorul britanic care şi-a asumat pseudonimul de George Orwell, a scris romanul clasic, de ficţiune, "1984".

În el, Orwell a subliniat posibilitatea unui viitor colectivist, guvernat de tehnocraţi, în care un stat totalitar, de genul "Big Brother", îşi menţine controlul asupra societăţii, printr-o supraveghere constantă, inspirată de modelul închisorii circulare, alimentată de un război perpetuu şi încurajată de forme de control mental, atât pe faţă, cât şi tăinuite şi persuasiune în masă.

Premisa închisorii circulare a fost un model arhitectural, care intenţiona să maximizeze eficacitatea supravegherii.

Deci, dacă deţinuţii nu ştiau, nu şi-ar fi putut da seama că sunt supravegheaţi în orice moment, deci trebuiau să presupună că sunt supravegheaţi întotdeauna.

Prin "1984", Orwell a introdus conceptul fictiv de "newspeak", în cultura populară, o structură lingvistică degradată, care ar fi suprimat capacitatea maselor de a deranja puterea statală, reglementându-le gândirea, prin intermediul unei forţe iluzorii de poliţie, cunoscută sub numele de "poliţia gândirii".

Noţiunea introdusă de Orwell, de limbaj eufemistic, a demonstrat disonanţa cognitivă inerentă a structurilor tiranice. Pe măsura schimbării sensului cuvintelor, semnificaţia lor socială s-a pierdut. Din nefericire, n-am fost capabili să ne ridicăm nivelul de trai, fără a sacrifica aspectul spiritual al vieţii, care înseamnă atât de mult pentru familia americană.

Thomas Henry Huxley, omul cunoscut ca "buldogul lui Darwin", a avut câţiva nepoţi, cei mai cunoscuţi şi mai influenţi fiind doi dintre ei şi anume Julian şi Aldous Huxley. Sir Julian Huxley, un biolog evoluţionist, a fost ales ca primul director general al Organizaţiei pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură a ONU (UNESCO) şi a servit atât ca vicepreşedinte, cât şi ca preşedinte a Societăţii Eugenice Britanice. Deci familia Huxley este foarte interesantă, fiindcă T.J. Huxley este profesorul lui H.G. Wells, care devine faimosul lui protejat.

Dar întreaga familie a lui Huxley nu numai că este implicată direct şi adeptă a acestor idei eugenice, dar el a avut un fiu şi un nepot faimos şi, de asemenea, veri faimoşi, având legături cu familia Darwin-Wedgewood.

Deci, în special, îl avem pe Aldous Huxley, care a inventat expresia "Minunata lume nouă" în 1932, în romanul său omonim, care descria, de fapt, un viitor tehnocrat, în care oamenii sunt drogaţi farmaceutic, pentru a-şi iubi robia.

Ceea ce se va întâmpla în viitor este că dictatorii vor descoperi, aşa cum zice vechea zicală, "că poţi face orice cu ei, mai puţin să te aşezi pe ei".

Dacă vrei să-ţi păstrezi puterea, la nesfârşit, trebuie să obţii consimţământul celor conduşi şi asta se va face fie folosind droguri, aşa cum am prevăzut în "Minunata lume nouă", convinşi fiind de aceste noi tehnici de propagandă sau se va face evitând aşa-zisa latură raţională a omului şi făcându-se apel la emoţiile sale subconştiente, profunde şi chiar la structura sa fiziologică.

Şi, astfel, îl va face să-şi iubească, de fapt, sclavia.

Ăsta e pericolul, că oamenii vor fi fericiţi, cumva, sub noul regim, dar vor fi fericiţi în situaţii în care n-ar trebui să fie fericiţi.
În partea a treia a acestei serii de articole vom discuta despre cum am ajuns o generație de „non-gânditori”.